Interesupoartafesu

Interesu’ poartă fesu’


Înainte să te apuci să strigi ca din gură de șarpe că dragostea-ți clocotește în sânge chiar și acum când timpul s-a așezat straturi peste povestea voastră de amor poate ar trebui să te-ntrebi:

  • Este iubire sau este un soi de afabilitate dusă la extrem?
  • Iubești sufletul ce zace-n el mai mult decât mirosul pestilențial al paralelor?
  • Ești îndrăgostită de el sau ești îndrăgostită de voi și de povestea voastră?

Când n-ai nici un lips ești tentată să spui că ești fericită, că iubești și că trăiești cea mai frumosă periodă din viața ta de fetiscană morsocată cu sentimente de cea mai înaltă speță. Dar când necazurile vin buluc peste capul tău începi să-ți privești traiul c-un fel de obscurantism.  Nici dragostea nu mai e la fel sau și mai rău, nu mai apuci s-o simți. Cele mai frumoase memorii ale relației voastre încep să agonizeze asemeni unor lemne băgate în foc să ardă.

Așadar, obișnuim să numim confortul dragoste fără a realiza greșeala de percepție pe care o întreprindem. Dragostea include confortul și nu invers. Confortul trebuie să fie îndeosebi unul spiritual și nu material. Ai prins deja idea, așa-i?

Sigur că vei încerca să arunci vina pe capra vecinului. La urma-urmelor de ce să-ți asumi tu că iubirea voastră s-a velit hodoronc-tronc într-o muiere adipoasă? Când el nu mai deține nimic care să-ți coafeze sufletul sau să-ți întrețină focul presupuselor sentimente, toate asumările îți par de fapt și de drept simple injustiții.

Și uite așa îți vine hachița să pleci. Și-n cele din urmă chiar pleci. O faci fără să privești în urmă. Ți-e târșă că ai putea duce o viață plină de greutăți și preferi să fugi mâncând pământul. N-ai fost plămădită pentru o astfel de existență!

Până ca el să se dezmeticească, șirul întâmplărilor îi bubuie în silenzio stampa : A fugit puiul cu ața!

Interesupoartafesu

mare12

Constanța my love


Poate c-am uitat să vă spun că iubesc să merg la Constanța. Dacă mi-ar fi cu putință m-aș muta acolo. Majoritatea oamenilor se calcă pe picioare să ajungă la mare în sezolnul estival. La mine este exact invers. Îmi place să privesc marea în anotimpurile reci, îndeosebi iarna. Mi se pare că are un farmec aparte. Te încarcă cu energie pozitivă.

Eu merg foarte des la Constanța. Asta pentru că am acolo mulți oameni dragi.

Asta am făcut și acum 2 săptămâni. Am prins o vreme superbă și am profitat din plin de ea. Am rămas surprinsă să văd că au terminat lucrările de reamenajare ale Pieței Ovidiu. Foarte frumos arăta locul. Era plin de străini și colac peste pupuză am prins și o expoziției de mașini vechi (preferatele mele).

De la Piața Ovidiu am luat-o înspre Cazinou. Tot în paragină a rămas :(. Păcat de el :(

Și poate vă amintiți când povesteam despre cofetăria Silvian. Am dat o tură și pe acolo pentru a înfuleca o prăjitură. Simt că o plimbare până la Constanța merită să fie acompaniată de un dulce bun.

 

Și acum, întrebarea de baraj: Vizitați iarna litoralul românesc?

 

Mare1 mare2 mare3 mare4 mare5 mare6 mare7

mare8 mare9 mare10 mare11

 

mare12 mare13

placinte8

“La plăcinte înainte, la război înapoi”


Eu astăzi am optat pentru prima variantă. Am fost invitată să înfulec o plăcintă și cu toată dieta mea, m-am lăsat pradă poftei.  N-am mâncat o plăcintă ci două. Una cu brânză sărată și una cu vișine. Vă spun drept că nu mă mai puteam opri :))).

Auzisem de ceva timp de restaurantul “La plăcinte” însă nu am avut ocazia să-l vizitez. Azi am fost dusă la cel deschis recent în zona Băneasa ( Bd. Nicolae Caramfil, nr. 49). Mi-a plăcut foarte mult.  Asta și pentru că acest local atât de rustic amenajat este situat în zona de nord a capitalei care, după cum bine știm, este populată de clădiri cu arhitecturi care mai de care mai moderne.

În afară de plăcinte am mai testat și compotul de fructe de pădure. Absolut delicios.

Și ce să vedeți, 4 plăcinte și 2l de compot doar 91 lei!!!

 

Fața îmi radia de bucurie!!! Ce-nseamnă să bagi la ghiozdănel 2 plăcințele :)))

 

placinte6

placinte1 placinte2 placinte3 placinte5 placinte7 placinte8

 

Ups! Era să uit. Pentru această mică escapadă am purtat hăinuțe groase și anume:

  • Geacă Elisabetta Franchi- cumpărată acum 2 ani. Puteți găsi ceva asemănător pe: http://www.thecatwalkshop.ro/
  • Blugi Zara- cumpărați acum 3 ani

  • Pulover și căciulă C&A- le-am cumpărat anul trecut însă am văzut de curând în magazine modele asemănătoare

  • Fular Marks & Spencer- primit cadou acum 1 an

  • Cizme Zara- cumpărate anul trecut. Am văzut ceva asemănător și în noua colecție. Pot să vă spun că sunt foarte comode și călduroase. Surpinzător, pielea este de o calitate foarte bună.

  • Plic Moon by Dana Rogoz, față detașabilă de blugi- cumpărată anul trecut.

 

Seară frumoasă ! :)

 

tuviata3

Haiku


Ai supt destul…

Desprinde-ți ventuzele de sufletul

Meu și pleacă departe

Căci nimeni, nicicând nu va ști

De grijă să-ti poarte

 

Ai înghiț prea multe…

Amintiri ale clipelor petrecute în

Noapte.

Astăzi sper că regreți totul și nu doar

O parte

 

Ai stat prea mult…

Tăcută, tâmpă, onctuasă

Ca un făcut ce ardea înăuntru

Să iasă

Flămând să guste din tine

împărătească

tuviata2

Tu viață, n-ai dreptul să-mi iei nimic ’napoi!


’’Ursuleț de catifea, ce se da nu se mai ia’’. Cu siguranță recunoști această sintagmă prin care-ți pecetluiai schimburile de jucării în pruncie. Pe vremea aceea,  erai dispusă să te dai de-a rostogolul pentru a muia gîrbița unor năpârstoace care țineau cu dinții de niște lucrușoare  fără însemnătate pentru ele. Ți le doreai și luptai să le obții.  Te foloseai de talentul tău ancestral în ale negocierii până te vedeai cu sacii în căruță. Pe urmă, pa și pusi.

Erai copilă iar asta-ți dădea o dezlegare înspre un comportament nu tocmai fairplay. Chiar și mezalianța,  de scurtă durată, cu persoane ce-ți erau dragi fix ca un pai în ochi, erau puse în cârca copilăriei. Cine ar fi luat în serios gheșefturile unor copilițe?

Timpul s-a derulat pe repede-nainte iar tu te-ai velit,  cu-n oarecare defetism, într-o muierușcă. Copila stoică de altă dată și-a încheiat prelegerea. Astăzi nu-ți mai permiți să fii o cumulardă de bunuri și nu din motive de stângăcie în ale tratativelor ci pentru că ai început să simți o jenă la limita dintre logică și sentimente. O jenă ce nu-ți mai permite să tragi foloase și de pe vii și de pe morți,  ci dimpotrivă, te îndeamnă să trăiești ca o schimnică.  Acum ai înțeles și-ți este frică. În viață, legea compensației e cea care-ți mâzgălește cu litere de-o șchioapă tot traseul tău ca om.

Te simți prinsă-ntr-un vălătuc din sârmă ghimpată. Calci pe bec, te-ai dus pe copcă. Ești conștientă de asta, sper…

Știi că ești angrenată într-un joc de oină din care nu te poți retrage? Tre să duci meciul la final. Șuierul arbitrului îți va da de știre când va veni acest final. Până una alta tre să joci!

Sunt momente în viață, când vin înspre tine bucurii cu ghiotura. Și-atunci te simți stânjenită de atâta afecțiune. Iar dacă le-ai putea respinge ai face-o. De ce?

Pentru că până atunci te găseai într-o zonă de confort, și-ți plăcea, n-aveai dureri de cap. Acum privești ponciș înspre aceste onctuase atenții și asemeni unui cobe, gândurile-ți zboară înspre nota de plată.

Vorbeam de o lege a compensației, ai uitat?

Ai primit? Tre să dai ceva la schimb. Fac prinsoare că următorele gânduri care te-ncearcă fac referire la termenele și tranșele de plată.  Dar ce să vezi? Viața nu este un negoț.  Nu semnezi nici un contract înainte de a te naște. Nu se stabilesc prețuri, termene și tranșe de plată. Sau poate se stabilesc. Tu în nici un caz nu ai acces la ele. La ce ți-ar folosi?

După principiul ’’Toate se-ntâmplă cu-n motiv’’, viața îți ia de multe ori înapoi și lucrurile/persoanele pentru care ai plătit de-a lungul timpului cu vârf și îndesat.  Atunci ți se pare nedreaptă. Atunci consideri c-ar fi fost de bun simț ca ultimul cuvânt să-l ai tu. Atunci te șucărești și urli:

  • Tu viață, n-ai dreptul să-mi iei nimic ’napoi!

 

Gânduri…


S-a terminat. Din tot întregul nostru, în procesul de partaj al amorului, mi s-a cuvenit doar partea cu debilitatea sufletească . La început n-o voiam dar astăzi mă folosesc de ea pentru tămăduire. Un fel de leac băbesc. Trag speranță că julitura din ’năuntru’  meu o să se oprească din sângerare, o să se usuce iar cu trecerea timpului o să se velească-ntr-o cojiță ce se va desprinde de mine.

Când eram mică,  mamaie îmi punea frunze de calapăr pe genunchii zdreliți. Simțeam cu rana zvâcenește iar asta îmi provoca un fel de plăcere tâmpă. Un hop pe care-l treceam basma curată pentru că știam:  durerea-i un must have pentru închiderea rănii. E oarecum sardonic cum vindecăm o durere cu o altă durere. Un fel de aplicare a principiului ’’ Cui pe cui se scoate’’. Se poate aplica oare și pentru suferințele morale?

Pe timpul când eram o mogâldeață de om, vindecarea însemna pentru mine reluare jocului de copil. Astăzi mă-ntreb, voi putea vreodată să-mi reiau jocul adolescentin?

Când sufletul îmi clocotește de durere mă rog pentru un singur lucru : Să treacă odată timpul!

E ciudat cum noi oamenii, de când ne naște și până murim, așteptăm mereu să treacă timpul. Spre exemplu: Când eram de-o șchiopă așteptam vârsta majoratului mai ceva ca pe Moș Crăciun căci ea semnifica dezlegare la o sumedenie de lucruri : pantofi cu toc (admirați până atunci în picioarele mamei) , machiaj (studiat atent la surorile mele) și dreptul de a-mi petrece vacanțele după bunul meu plac. Pe atunci nu realizam că viața de copil este cea după care voi plânge de fiecare dată când voi da cu fundu´de pământ.

Așteptarea asta, ca timpul să treacă, este de fapt un pretext pentru a înainta în viață. Ne creăm motive pentru a trăi. Ne fixăm idealuri și luptăm să le atingem. Asta este în esență scopul. Să nu treci prin viață ca rața prin apă. Să rămână ceva în urma ta. Să-ți justifici umbra pe care ai ținut-o pământului atâția ani.

Și-n timpul acesta scurt, numit viață, de ce să deplâng plecarea lui? Vor mai veni și alții…

poveste-despre-tatal-meu-513x768

Poveste despre tatăl meu


Locație: Teatrul Odeon

Scrisă de: Radu F. Alexandru;

Regie: Gelu Colceag;

Scenografie: Constatin Ciubotariu

Actori:

  • Gelu Nițu

 

gelu nitu

 

 

- Mircea Constantinescu

mircea constantinescu

 

 

  • Mircea N. Crețu

pers-mircea-n-cretu

 

- Dan Bădărău

 

999CLP_Dan_Badarau_002

 

  • Crina Mureșan

crinamuresan

 

 

  • Ioana Anastasia Anton

ioanaanastasiaanaton

 

Acum că am făcut prezentările să încep a vă povesti puțin.

Mi-a promis că mă va duce la teatru în fiecare săptămână și până acum s-a ținut de cuvânt. Când a început stagiunea am avut parte chiar un weekend cultural întrucât mi-a făcut program de teatru și sâmbătă dar și duminică. Sâmbătă am mers la piesa de teatru ”Viva revista” susținută în cadrul teatrului Constantin Tănase (despre care o să vă povestesc în curând) iar duminică a ales Teatrul Odeon cu piesa ” Poveste despre tatăl meu”.

Radu F. Constantinescu împreună cu Gelu Colceag și Constantin Ciubotariu au reușit să transforme piesa ”Poveste despre tatăl meu” într-o îmbinare perfectă a teatrului cu filmul. Acțiunea este relatată prin ochii personajului Irina (Ioana Anastasia Anton), fiica lui Andrei (Gelu Nițu), arhitect și a Ancăi (Crina Mureșan), violoncelistă. Fata susține pe parcursul întregii piese, printr-o serie de monologuri,  iubirea și unitatea dintre părinții săi. Acțiunea se desfășoară într-o singură zi, în București. Firul întregii acțiuni se leagă de fosta soție a lui Andrei, Lucia, dispărută în urmă 16 ani ca urmare a implicării fostei securități. Piesa debutează cu întâlnirea Luciei, într-o banală dimineață, în trafic. Năucit, Andrei caută răspunsuri: De ce se ascunde? De ce nu a sunat măcar o dată să-mi spună că este bine? De ce m-a ținut timp de 16 ani într-o nebuloasă fără a-mi spune măcar că trăiește?

Ușor-ușor din discuțiile lui Andrei cu prietenul său Imy (Mircea Constantinescu), cu ofițerul Bujor devenit între timp general ieșit la pensie (Dan Bădărău) – cel care a efectuat ancheta în urmă cu 16 ani cu privire la dispariția Luciei- și cu Ministrul George (Mircea N. Crețu) aflăm că:

  • Lucia a dispărut la scurt timp după ce a aflat că Andrei a înșelat-o;
  • Mânată de orgoliu și de dorința de a se răzbuna pe Andrei, Lucia s-a lăsat convinsă de securitate și a acceptat ca aceștia să o scoată din țară cu condiția ca soțul ei să nu afle niciodată dacă trăiește sau nu;

  • Imy , prietenul de familie al Ancăi și a lui Andrei, a fost îndrăgostit de Lucia încă de pe vremea când aceasta era soția lui Andrei.

 

Din punctul meu de vedere, deliciul întregii piese este dat de apariția repetată a Irinei care vine să întărească iubirea ce i-o poartă tătălui său. Această relatează printr-un dramatism cald cursul desfășurării întregii acțiuni și urmările alegerilor făcute de propriul său tată.

 

Sala studio (în care s-a susținut spectacolul) este relativ mică însă partajarea spațiilor de desfășurarea a acțiunii s-a realizat cu succes. Astfel, Constantin Ciubotariu apelează la un joc de spațiu multifuncțional și reușește să indice mai multe locații de desfășurare a întregii acțiuni: casa lui Andrei, biroul firmei la care acesta activează, biroul Ministrului, casa Generalului Bujor. Acțiunea dramatică a acestei piese se completează perfect cu mobilierul alb așezat pe un fundal negru. Jocul de culori este adus în atenția publicului prin șahul așezat în prim-planul scenei.

 

În opinia mea, piesa ” Poveste despre tatăl meu” a reușit să aducă ceva nou și să ridice ștacheta în teatru prin introducerea elementelor de film.

 

01-poveste-despre-tatal-meu 02-poveste-despre-tatal-meu 03-poveste-despre-tatal-meu 251456_845081 410430_186239 605149_493364 889595_954980 1110447_2 AwkANloACQAAAwBSAAAA-512x768 image_3141_1_large image_3141_5_large tatal-3-1024x682

 

În curând, câteva palavre despre : 

- Micul Infern

 

large_afis-micul-infern

 

 

 

- Viva Revista

 

5412_VIVA_REVISTA_IN_TURNEU

 

 

- Tectonica Sentimentelor

large_tectonica

 

 

 

 

- Podu’

POD

 

 

 

- Yom Kippur

YomKippur

 

 

Pe curând! :)

10702028_10204932571176380_5534412792278903335_n

Micloșoara. Casele de oaspeți ale Contelui Kalnoky


Cineva s-a ținut de șotii weekendul acesta. Pe nepusă masă, sâmbătă dimineață, am aterizat în satul Micloșoara din județul Covasna. Evident că a fost o surpriză. Una la care mă așteptam, ca să fiu sinceră. Micloșoara se află la aproximativ 3,5 ore distanță de București iar drumul până acolo este cât se poate de frumos dacă o luați prin Sinaia (așa cum am făcut și noi).

Mi-am dorit să merg la Micloșoara pentru a dormi într-una din căsuțele de oaspeți ale Contelui Kalnoky, căsuțe ce datează de prin anii 1800. Frumusețea locului este dată atât de împrejurimile spectaculoase cât și de aerul curat de țară dar mai cu seamă de aceste odăi mobilate în stil rustic ce au menirea de a te întoarce în timp. Da, reușesc!

Camerele sunt mobilate cu mobilier exclusiv din Transilvania de epocă. Acesta a fost donat de oamenii locului. Singurele investiții majore au constat în amenajarea și echiparea băilor și bucătăriei. Pentru o detoxifiere completă a minții camerele nu sunt echipate cu TV iar internetul când are când nu are semnal. Mă refer la cel de pe telefonul personal pentru că de internet la aceste căsuțe nici nu se pune problema :)

Băile fac puțină discrepanță cu camera întrucât acestea sunt echipate și amenajate modern, conform standardelor europene. Mă rog, cu puțină imaginație și alecuță de bani eu zic că și băile ar fi putut păstra stilul rustic. But, no comment.

Noi am ajuns acolo sâmbătă, puțin după ora micului dejun. Nu mâncasem acasă nimic cu gândul că acolo ne așteaptă bunățurile locurilor. Surpriză! Când am întrebat dacă putem lua prânzul mi s-a spus : Nu s-a specificat că doriți și prânzul. Păi stai puțin, nu mă aflu într-o pensiune? Adică avem băi la standarde europene dar servire ba?

În concluzie nu am putut mânca acolo pentru că nu am specificat că dorim și prânzul. Nu că ne-ar fi întrebat cineva când am făcut rezervarea sau că ne-ar fi explicat măcar în mare regulile locului ca să știm și noi cum să ne organizăm. După ce am lăsat bagajele în cameră, cu zâmbetul șters de pe față, am plecat înspre Baraolt (un oraș aflat la 10 km distanță de Micloșoara) pentru a mânca ceva. Ni s-a indicat că acolo se desfășoară un târg și că ar trebui să găsim muuuultă mâncare. Zis și făcut!

Poate vă întrebați de ce nu am mers să mâncăm în Brașov dacă tot era aproape. Ei bine, în mica noastră escapadă am fost însoțiți de cățel. Eram imposbil să găsim restaurante care să ne accepte cu animalul de companie. Nici vremea nu era splendidă (ploua) așa că nu se putea pune problema de teresă.

Am ajuns la târgul din Baraolt și spre surprinderea noastră nu întâmpinam dificultăți în alegerea preparatelor pentru masa de prânz: langoși sau Kurtosh. Ambele merg de minune când te chinui să mânânci mai sănătos. Frustrată dar mai ales înfometată, am mâncat un langoș cu gem. Mi-a intrat cu noduri pentru că înainte de a-l servi l-am privit bălăcindu-se în ulei. Nu sunt vreo pretențioasă însă nu-mi doream ca masa mea de prânz să fie atât de simplă și nocivă: 1 langoș. De la târg am mai achiziționat un suc de mere și un suc de sfeclă pentru a ne potoli setea sau foamea :)). Inițial nici n-am știut din ce este sucul roșu pentru că denumirile erau doar în ungurește iar oamenii nu vorbeau limba română. Cu sau fără intenție?  Doar ei știu….

Am cutreierat împrejurimile timp de vreo 2 ore iar apoi ne-am întors la pensiune. Am stat la aer curat și am cules nuci. După vreo oră ni se făcuse un somn de numa-numa. Somn și frig. Era ora 16. Ploua mocănește. La cină trebuia să mergem la ora 20:00. Am ales să profităm de liniștea locului și ne-am întins câteva ore. Ne-am trezit rupți de foame :))). Am ieșit cu cățelul să vizităm satul. Un fel de a face să treacă timpul până la masa de seară. După 200 de metri ne-a sărit în cale un pitbull. Am înghețat. Noroc că a ieșit stăpânul lui ca altfel rămâneam doar cu zgarda din Cici a mea. Nici noi nu cred că am fi stat prea bine :)))

Încet-încet s-a făcut ora 20:00 și odată cu ea a venit timpul să degustăm bucatele din masa de seară. Aceasta s-a servit într-o cramă. Locul era foarte frumos amenajat. Unde mai pui că am avut parte chiar și de un foc la șemineu. Parcă începusem să mă simt mai bine. Am luat masă cu o pereche de tineri din Noua Zeelandă (erau în vizită prin RO) și o familie de englezo-români. Niște oameni foarte faini care au reușit să ne mai salveze ziua.

Meniul (pe care o să-l vedeți și într-o fotografie) a constat în : Clătitie cu pui și ciuperci, Friptură de vită și pui cu piure, varză și murături, prăjitură, pâine de casă, smântână,  vin (alb și roșu) și apă (plată și minerală). Prăjitura a fost un tort aniversar dedicat cuplului englezo-român care împlinea 10 ani de căsnicie.

Nu vreau să fiu cârcotașă ci doar sinceră. Mâncare a fost la limită ca și cantitate iar de gust ce să mai spun…era comestibilă. Vita sărată, smântâna era mai mult iaurt, tortul îți statea în gât. Nu tu însiroparea blatului, nu tu ciocolată de calitate, nu tu nimic. N-am mai mâncat de mult atât de prost. Îmi era foame totuși și am mâncat. Chiar ne gândeam că poate ar fi fost o idee să luam ceva mâncare de la supermarketul Profi din Baraolt și să punem de-o cină, țărănește, pe ziar :))

După cină am mai stat la taclale cu ceilalți și apoi ne-am retras în cotlonașul nostru. Am dormit foarte bine. Liniște, paturi confortabile și foaaarteee multe grade. Am dormit cu geamul deschis ca să putem respira :)))

Dimineața căutam cu disperare pilota. Caloriferele nu mai erau calde și afară era un frig de nu-ți venea să scoți nici un picior de câne :))). Am luat micul dejun (ce a fost inclus în preț) și am plecat.

Așadar, părțile bune și părțile mai puține bune ale acestui loc sunt:

OKandNot

Concluzia este foarte simplă:

Pentru cei care nu au avut bunici la țară acest loc poate părea ca desprins dintr-o filă de poveste. Pentru ceilalți și pentru mine, care am crescut la țară și am gustat din plin viața rurală cu bune și cu rele, cu mobilier vechi și nou, cu tradiții și obiceiuri dintre cele mai vechi și mai frumoase, casele de oaspeți ale Contelui Kalnoky par o butaforie ieftină și o modalitate de a mulge bani, în special de la stăini. 

68976_10204932981546639_4318261896611264342_n 1010478_10204932572016401_4050540136222468901_n 1012083_10204934253138428_8758712573673335426_n 1012270_10204932573376435_1296571439132294585_n 1013230_10204932569096328_3352136685253579275_n 1016428_10204932572216406_2254786247691015745_n 1544366_10204932573696443_8807916319515458836_n 1779687_10204934259098577_5222292478129988602_n 1779783_10204932574056452_5804271366395816136_n 1904102_10204932567616291_4767593653172190654_n 1920551_10204932978986575_1420484186775406351_n 1969298_10204932985666742_8258530167973387475_n 1972493_10204932572536414_3280928909638659082_n 10270440_10204932986466762_1188904925168698069_n 10345822_10204932986946774_1149051481996071029_n 10391032_10204932570016351_7696814301046854014_n 10403401_10204932569456337_8912651609620088891_n 10407471_10204932988226806_5264004262819779859_n 10420214_10204932570816371_5214159320408914897_n 10431672_10204934233017925_2299578143166173551_n (1) 10484984_10204932568176305_5359013719737677072_n 10556323_10204934244658216_5834870059810218553_n 10556377_10204934237138028_8428180153121086466_n 10600590_10204932569296333_4193104017547698917_n 10614212_10204932987386785_8532750959735894540_n 10626494_10204934282859171_5856324517053979638_n 10628265_10204932570616366_388053154687182708_n 10629564_10204932986106753_7815963421892557242_n 10659136_10204932572936424_2202230281524506508_n 10669989_10204934264818720_7377475087066868895_n 10685596_10204932984546714_682276867993052537_n 10689663_10204932567936299_733275973444550253_n 10689827_10204932569816346_5565935152465837092_n 10698647_10204932568776320_4468208594954236030_n 10702028_10204932571176380_5534412792278903335_n 10703716_10204934269618840_6856547124700341340_n 10710924_10204932568416311_624909823611636337_n 10731106_10204932987826796_2626214516774151407_n

10659233_10204938667208777_3419486933885182227_n

loveletters

Inspirație: Scrisori de dragoste celebre


Charles Bukowski către Linda King

Mi-a plăcut cum te-ai sprijinit în mâini și ai mers; chestia asta m-a înnebunit de tot….tot ce faci tu mă înfierbântă mai tare ca focul….curvo, curvă, scorpie fierbinte ce ești….femeie superbă….ai trezit poeme noi și speranțe noi și bucurii noi într-un moșneag, te iubesc, îți iubesc părul tău pubian pe care îl pipăi cu buricele degetelor; interiorul vaginului tău, umed și fierbinte pe care-l pipăi cu degetele, tu, sus pe frigider, ai un frigider uimitor, părul care-ți curge pe spate, sălbatic și tu acolo, pasărea salbatică din tine, sălbăticia din tine, ardentă, destrăbălată, miraculoasă….îmi răsucesc gâtul după gura ta, încercând să-ți prind limba cu gura mea, cu limba mea….eram în Burbank și eram îndrăgostit, o iubire ultramarină, zeița mea dată dracului, imboldul meu, curva mea, a mea a mea a mea pizdă vie păroasă a Paradisului, te iubesc … și frigiderul tău și noi când ne apucam și ne luptam corp la corp, capul ăla sculptat cu zâmbetul lui liric cinic de iubire, arzând….
Te vreau
Te vreau,
Te vreau pe TINE
TU TU TU TU TU TU!

1972

charles

Balzac către Madame Hanska

Iubitul meu înger,

Aproape am înnebunit de dorul tău, atât cât poate înnebuni un om: nu pot lega două idei, fără ca tu să nu te srecori între ele. Nu mă mai pot gândi la nimic, în afară de tine. În ciuda voinţei mele, imaginaţia mă poartă spre tine. Te prind în braţe, te sărut, te mângâi, mă las în voia celor o mie de mângâieri amoroase care au pus stăpânire pe mine.  Cât despre inima mea, acolo îţi va fi în veci locul – acesta este purul adevăr. Acolo te simt cu toată pofta. Dar, Dumnezeule, ce se va alege de mine, dacă m-ai deposedat de raţiune? Am de înfruntat o monomanie care, în dimineaţa aceasta, pur şi simplu mă îngrozeşte. În fiecare clipă mă ridic şi-mi spun „Gata, mă duc în cutare loc!”. Apoi mă aşez la loc, apăsat de simţul responsabilităţilor. La mijloc e un conflict înfricoşător. Aceasta nu e viaţă.  Niciodată nu am mai fost aşa. Ai devorat totul. Cum îmi las gândul să alerge spre tine, mă simt nesăbuit şi fericit. Mă las purtat de tăvălugul unui vis ademenitor, unde trăiesc într-o clipită cât într-o mie de ani. Ce situaţie dezastruoasă! Copleşit de dragoste, simţind dragostea cu fiecare por, trăind doar pentru dragoste, dar în acelaşi timp lăsându-mă consumat de griji şi prins în pânza unei miriade de păienjeni. Oh, draga mea Eva, tu nici nu ai ştiut. Am ridicat de pe birou cartea poştală de la tine. Se află chiar aici, sub ochii mei, şi ţi-am vorbit de parc-ai fi aici. Te văd, aşa cum te-am văzut şi ieri, frumoasă, neasemuit de frumoasă. Ieri, nu mi-am repetat pe înserate decât un singur lucru, „Ea este a mea!”. Ah! Nici îngerii n-au fost în veci mai fericiţi în Rai decât am fost eu ieri!

Iunie 1835

 

balzacMadame Hanska

 

 

 

Mihai Eminescu către Veronica Micle

Dulcea mea amică,
Nevenind trei zile în oraş, căci am petrecut la ţară, am primit abia astăzi scrisoarea ta sosită de trei zile. Te credeam la vie şi nu cutezasem să-ţi scriu. Iar acum luând condeiul în mână, mă simt incapabil de-a scrie măcar un şir cuminte, căci îndată la primirea scrisorii tale gândul cel întîi a fost să plec numaidecât la Iaşi. Dar lucurile îmi sunt la ţară şi afară de asta ştii că am un plan economicos cu bătrânul meu, asupra reuşitei căruia nu sunt încă luminat. E verosmil că nu va succede. Eu voi fi deja la 1 Septembrie noaptea în Iaşi cel puţin pentru a-ţi strânge mâinile încă odată et pour que je me grise encore une fois en te voyant. Sunt incapabil de-a gândi ceva, incapabil de-a lucra şi mii de idei care de care mai curioase şi mai nerealizabile îmi străbat capul întunecându-mi hotărârea. Un lucru ştiu şi voi hotărât: să fii a mea şi pentru totdeauna. Nici nu îmi pot închipui altă viaţă decât în apropierea ta şi numai sub condiţia aceasta voi în genere să trăiesc. Altfel la ce-aş mai târâi o existenţă de care mi-a fost silă, de la care n-am avut nimic decât dureri şi în cazul cel mai bun urât. Ştiu că-ţi scriu lucruri fără nici o legătură şi c-aş vrea mai bine să te ţin de mână decât să-ţi scriu şi… Dar tu ştii toate, ce să-ţi mai spun ceea ce ştim de mult amândoi, ceea ce pururea vom şti, ceea ce spus şi nespus între noi are cu toate acestea totdeauna un farmec renăscând. De mii, de mii de ori!
Te rog mult nu mai uita.

Mihaiu

10 Sept.1879

 

Draga şi dulcea mea amică,

De când ai plecat tu, n-a plecat numai fericirea ci şi liniştea şi sănătatea mea. Dureri reumatice am început a simţi în picioare, însoţite ca totdeauna de dese bătăi de inimă. Nu este, nu poate fi mai mare deosebire decât între mine acum două săptămâni şi între mine astăzi. De unde eram cu tine, fericit şi mulţumit, acum sunt singur, nemulţumit, rău dispus prin singurătate şi boală, obosit de viaţă.
Veronică, dragă Veronică, când nu m-ei mai iubi, să ştii că mor. Iţi scriu târziu pentru că abia alaltăieri m-am mutat. Adaugă pe lângă asta, că abia în ziua de Sf. Dumitru am găsit casă, c-am trebuit să-mi mut lucrurile din două locuri, că pe lângă aceasta s-a mutat şi redacţia şi tipografia, apoi că am zilnic de lucru pe lângă tribulaţiunile mele personale şi vei înţelege de ce am preferat a nu-ţi scrie, decât a-ţi scrie în fugă.
Când gândesc la tine mi se umplu ochii de lacrimi şi nu mai găsesc cuvinte să-ţi spun ceea ce de-o mie de ori ţi-am spus: că te iubesc. Această unică gândire, care e izvorul fericirii şi a lacrimilor mele, această unică simţire care mă leagă de pământ e totodată şi izvorul îngrijirilor mele.
Veronică dragă, au n-am fost noi prea fericiţi într-o lume, în care fericirea nu poate exista? Este în lume asta destul loc pentru atâta iubire câtă o avem? Nu este amorul nostru o anomalie în ordinea lucrurilor lumii, o anomalie pentru care cată sa fim pedepsiţi? Se potriveşte amorul şi suferinţele noastre cu o lume în care basseţa, invidia, răutatea domnesc peste tot şi pururea?
Şi când gândesc că în viaţa mea compusă din suferinţe fizice şi rele morale ca o excepţie tu mi-ai dat zile aurite, pot crede în dăinuirea acestei excepţii?
Dulce şi dragă Veronică, doresc ca amorul unui nenorocit ca mine să nu fi aruncat o umbră în viaţa ta senină, în sufletul tău plin de veselie precât e plin de un gingaş şi nesfârşit amor. Iubeşte-mă şi iartă-mi păcatele, căci tu eşti Dumnezeul la care mă închin.
Deacuma-ţi voi scrie mai des, deşi sărmanele foi sunt departe de-a plăti o singură îmbrăţişare a ta – dulcea mea copilă. Am sărutat cel puţin această foaie care va intra în mâinile tale cele mici, de la care aşteaptă toată fericirea

al tău

Eminescu

 

eminescuveroncia

 

 

 

 

Jean-Paul Sartre către Simone de Beauvoir

Micuța mea,

Demult am tot vrut să-ți scriu, într-una din acele seri după o ieșire cu prietenii când simți că lumea e a ta. Am vrut să-ți aștern la picioare fericirea pe care o simte cuceritorul, așa cum se întâmpla pe vremea Regelui Soare. Numai că de fiecare dată eram prea obosit de atâtea țipete și mă duceam să mă culc. Astăzi însă vreau s-o fac pentru a simți acea plăcere încă străină ție, acea plăcere de a trece de la prietenie la iubire, de la putere la tandrețe. În seara aceasta, te iubesc într-un fel pe care tu nu-l cunoști la mine: nu sunt nici slăbit de atâtea călătorii, nici copleșit de dorința de a te avea lângă mine. Îmi stăpânesc dragostea pentru tine și o transform într-unul din acele elemente care mă clădește. Mi se întâmplă mai des decât vreau să recunosc, însă rar atunci când îți scriu. Încearcă să mă înțelegi: te iubesc și în același timp încerc să fiu atent la cele exterioare. La Toulouse pur și simplu te-am adorat. Te iubesc în seara asta de primăvară. Te iubesc cu fereastra deschisă. Tu ești a mea și lucrurile sunt ale mele și iubirea mea alterează lucrurile din jurul meu, iar lucrurile alterează și ele iubirea mea.

Draga mea fetiță, așa cum ți-am spus, ție îți lipsește prietenia. Acum e timpul să-ți dau niște sfaturi mai practice. Nu ți-ai găsit nicio prietenă? Cum se poate ca Toulouse-ul să nu aibă nicio femeie inteligentă, demnă de tine? Nici n-ar trebui s-o iubești. Vai, tu ești tot timpul gata să oferi iubire, e cel mai simplu lucru pe care cineva îl poate obține de la tine. Nu vorbesc de genul de iubire pe care mi-l oferi mie, iubirea asta le depășește pe toate, dar tu ești excesiv de generoasă și cu celelalte iubiri, acele iubiri secundare, ca atunci, în noapte aia la Thiviers când te-ai îndrăgostit de acel țăran ce pășea în josul dealului pe întuneric, fluierând, țăranul acela care până la urma s-a dovedit că eram chiar eu. Trebuie să ajungi să cunoști și acel sentiment ce nu are legătură cu tandrețea și care apare între doi oameni. E greu pentru că orice prietenie, chiar și între doi indivizi cu sânge clocotind, are momentele sale de iubire. Îți consolezi prietenul suferind și ajungi să-l iubești, un sentiment ce șubrezește însă repede și se deformează. Dar tu ești capabilă de sentimentele prieteniei și trebuie să le experimentezi. Și, în ciuda mizantropiei trecătoare pe care o simți, ți-ai imaginat oare aventura căutării unei prietene în Toulouse, o femeie care să fie demnă de sentimentele tale de prietenie și pe care să nu trebuiască s-o iubești? Lasă deoparte partea fizică a iubirii sau convențiile sociale. Caută cu inima deschisă. Și dacă nu găsești pe nimeni, întoarce-te către Henri Pons pe care abia dacă-l mai iubești și fă din el prietenul tău.

[…]

Te iubesc din tot sufletul și inima mea.

 

jeanpaul

 

 

Mai știți și alte scrisori de dragoste celebre?Hai să completăm lista!

 

Portrete de bărbați. Partea a V-a


Batem energic gongul iar în scenă își face apariția și ultimul actor: INDIFERENTUL

Până la tine, multe femei s-au ținut ciorchine după el. Fără rezultat. Nimic nu l-a dat pe spate. Vaccinat băiatu’ nu glumă. Secretul lui : antidot împotrivă îndrăgostelii. Hehe, mai că l-aș lua și eu dacă ar exista :)

Esți decisă să ajungi la miezul problemei, când, deodată te copleșește adevărul. Stăpână pe farmecele tale te aștepți fără doar și poate ca dragostea să-l velnicească într-un sufocant amorez. Surpriză însă: ia-ți dragoste de unde nu-i. Descurajarea, mâhnirea și blazarea se instalează mai abitir înăuntrul tău, asemeni unor saprofiți.

Te încumeți. Îl tragi de mânecă și îl provoci la câteva vorbe lejer intelectuale. Nu mai simți frica că ai putea deteriora ceva în relația voastră. Nici n-ai avea ce deteriora, la naiba!

Îi explici cu blândețe problema. El pare că se ține de poante sau face pe spiritualul. Nemernicul!

Îți iei inima în dinți și-l întrebi cu juma de gură : “Tu mă iubești?’’. Cât pe ce să cadă pe jos când aude, așa de surprins se arată. Te fixează un minut cu privirea, îți zâmbește, te îmbăloșează pe frunte, se ridică și pleacă. Te uiți la el ca vaca la poartă nouă. O fi vreo glumă ieftină?

Cu trupul și sufletul ogîrjit te-ndrepți săgeată înspre patul conjugal. Esți singură în doi. Apoi te-ntrebi:  sunt oare prima femeie din lume debusolată de comportamentul bărbatului ei?

Tăcerea sapă în tine urme de neșters…

 

indiferentul

 

 

PS: Acest post face parte din articolul PORTRETE DE BĂRBAȚI. Primele patru capitole le găsiți aici:

MINCINOSUL

http://pentrutinepentrusuflet.wordpress.com/2014/09/22/portrete-de-barbati/

IMORALUL

http://pentrutinepentrusuflet.wordpress.com/2014/10/08/portrete-de-barbati-partea-a-ii-a/

MITOCANUL

http://pentrutinepentrusuflet.wordpress.com/2014/10/09/portrete-de-barbati-partea-a-iii-a/

 AMICUL

http://pentrutinepentrusuflet.wordpress.com/2014/10/12/portrete-de-barbati-partea-a-iv-a/