CartiDonat

Cărțile merg la…


Mi-a luat 2 zile să decid cui să donez aceste cărți. Am ales cu inima și sper că am ales bine.  De veghe în lanul de secară este cartea mea de căpătâi. Felicitări, Alexandru! Sper să te bucuri de ele! Aștept să-mi trimiți într-un mesaj, pe pagina de facebook ( https://www.facebook.com/pages/Pentru-tine-pentru-suflet/274398369387257?ref=hl) , adresa de livrare. Mulțumesc tuturor pentru participare!

 

CartiDonateAlexandru

 

 

PS: Mâine voi lansa un nou anunț: Cărți pentru adopție :)

portrete

Portrete de bărbați – Articol complet


Pe noi muierile, când ne apucă amocu’, n-avem creier și punct. Suntem așa de fără minte sau prin ce minune ne găsim mereu atrase doar de flăcăii cu bube-n cap?

Cică înveți din ce trăiești pe propria piele, așa spunea o vorbă din popor. Acu’ bag de seamă că experiențele din trecut ne sunt de ajutor fix ca o gaură-n cap. Fie suntem atrase de rău, fie avem credință că putem schimba oamenii. De aici și impresia că putem face un bine dacă ne angrenăm în nu știu ce relație. Drept să vă spun, până acum nu s-a ridicat nici o statuie în cinstea vreunei femei sau a sacrificiului ei.

Firește că nu este doar vina noastră. Tipologia unui bărbat ne poate păcăli de cele mai multe ori. Când începe adevăratul tărăboi sufletul ne colcăie deja de îndrăgosteală. Acesta este momentul în care începem să ne băgăm singure bla-bla-uri. Doar suntem niște pacifiste getbegét, nu?

Dar hai să punem punctul pe ‘’i’’ și să conturăm câteva chipuri de feciori.

 

Să intre dară-n scenă MINCINOSUL!

Dacă aș fi feministă convinsă m-aș încumeta să spun că bărbații sunt o rasă străveche de mincinoși cu diploma. Dar asta ar însemna să reneg că acest ‘’dar’’ s-a transmis destul de bine și la femei. Să dam Cezarului ce e al Cezarului, zic eu.

‘’Vânzătorul de gogoși’’ deține o serie de calități care te dau pe spate, zău așa! Frumos de pică, șarmant din cale-afară, senin ca o zi de vară, citit ca o bibliotecă națională. Cum papucii mă-sii să nu-ți pierzi mințile?

La prima vedere pare făt- frumos din poveste. Îi mai lipsește doar calul alb. Flăcăul perfect! Ajungem să ne-ntrebăm unde a stat ascuns atâta timp.  Trecem repejor la plecăciuni către divinitate în semn de mulțumire pentru ‘’darul’’ primit. Iar când totul pare ca desprins dintr-un vis, vântul începe să ne clatine convingerile.

Și uite așa, copăcel-copăcel, relația noastră se velnicește peste noapte într-un coșmar. Iată că Perfectul Nostru ajunge în cele din urmă Imperfect. Cu ochii cât cepele ne boldim în ecranul PC-ului să-nțelegem ce vrea să spună muierușca care tocmai ne-a redactat cu o ‘’finețe’’ ieșită din comun un mesaj ce îl privește în mod direct pe EL.

Așa aflăm că Cel care stătea mereu călare pe sufletul nostru era însurat sau avea copii sau avea ambelele bucurii. Așa aflăm că de o săptămănă, de o lună sau de un an ne alimentăm existența cu iluzii. Și uite cum dăm noi startul la ‘’distracție’’.

Lacrimi, durere, întrebări, neputiință, frică și frustrare. Până să ajungem la vindecare, stările acestea ne sufocă existența. Vindecarea cere timp iar timpul cere la rândul lui timp…

Una dintre etapele procesului de vinderecare este chiar iertarea și încercarea de a reclădi paradisul spulberat. Toate am trecut prin asta și probabil că toate am renunțaț pe parcurs. Până la urmă ajungi să-ți dai singură seama că te pui într-o situație jenantă încercând să-ți construiești un viitor cu “Vânzătorul de iluzii’’. Parcă nici dragostea pentru el nu mai este la fel sau nu mai este deloc…Bucură-te! Te-ai vindecat de EL!

Să provoci o durere sufletească este un risc pe care tre să fii nebun să ți-l asumi. Iubirea nu este eternă. Un rău conștient te poate șterge definitiv din viața unui om. Sunt persoane care nu-și revin niciodată după un așa bum sufletesc. Nu mai visa la iertare. Putem afirma ca am iertat. Nu putem afirma că am uitat. Asta înseamnă că am acceptat.

 

Ridicăm iarăși cortina pentru a pofti la rivaltă un domn cu însușiri cameleonice: IMORALUL

Dacă m-aș raporta la timpul lui Pazvante, aș spune la iuțeală că Imoralul se scaldă în plăceri și comodități materiale dintre cele mai ’’banale’’: partide de Golf, jocuri de bridge, pahare pline ochi cu martini,  ibovnice asemeni unor iele și bilete în primul rând la toate balurile înaltei societăți. Așa era atunci Imoralul. Om doldora de bani însă flămând de cunoaștere.

Astăzi, orice ’’flăcăiandru’’ înzestrat de natură doar cu niscaiva mălai ni se înfățișează asemeni unui seducător nelegiuit. La prima vedere, imoralului nu-i ajungi nici cu prăjina la nas. Nu vă lasați însă păcălite. Sunteți deja luate în bătaia puștii.

După vremuri bune în care umbli creanga prin aria lui vizuală iată că te trezești prinsă într-o pantomimă stângace. Acum, singurul lucru pe care el îl va remarca la tine este bâțâială care te deconspiră mult prea devreme.

Așa începe totul. Așa va continua.

Cu sufletul în prinsoarea dragostei, cu inima bubuind ca smintita, ajungem să punem iubirea mai presus de concepția noastră despre viață. Așa se face că devenim, ca niciodată, neinteresate de trecutul său sau de ’’scheleții’’ din viața lui de huzur.

’’În dragoste și în război totul este permis’’. Motto-ul după care ne ghidăm și care până nu demult reușea să ne ridice moralul. Astăzi ne ridică moralul de ne podidesc lacrimile.

Dar cum reușește să ne cucerească acest cavaler și mai ales de ce i-am lipit această etichetă?

Imoralul sau „Călcătorul de cadavre’’ reușește să te dea pe spate cu o serie de veleități pe care tu le cunoști însă refuzi să le asimilezi.  Pișicher, copt la minte și la trup, chivernisit, spiritual de numa-numa și bun la suflet ca un lup. Nu poartă deloc urmele trecutului și nimic nu-i amintește că în alte vremuri era un simplu zevzec cu câțiva creițari în buzunar. În speranța unei vieți lipsite de griji și a unei ascensiuni profesionale care să zguduie gura târgului, ne trezim în brațele acestui Don Juan care ne arată, cât încă e proaspătă carnea pe noi, o dragoste ferventă.

Timpul trece razant pe lângă voi, noutatea îndrăgostelii se ofilește iar iubirea lui pentru tine începe a se dispersa. Hodoronc tronc îl apucă dorul de fostul cămin conjugal sau și mai rău dorința de a avea un moștenitor. Nici n-apuci să deschizi bine gura că el ți-o și retează spunându-ți că Icsuleasca a rămas deja  grea sau că de dimineață și-a mutat lucrurile la fosta muiere.  Și uite cum astăzi,  sinceritatea lui capătă conturul unui episod fantasmagoric.

Pe tine timpul te găsește goală pe dinăuntru și pe dinafară, cu cicatricile la vedere.  O lucrare nereușită (cu bună știință)  a unui consumator de suflete.

Pentru astfel de indivizi, banul este singura valoare în care cred…

 

 

Între  Mincinos și Imoral. Hibridul ce poată numele de : MITOCAN

Dacă te socoți o tipesă evoluată află că pentru asta e nevoie să îndeplinești o condiție foarte dificilă: să-ți înțelegi aproapele. Floare la ureche, nu? Când îndrăgosteala stă moț în mijlocul tuturor trăirilor și cugetărilor tale aproape că nu sesizezi caracterul sardonic al prințului tău și cu atât mai puțin ocările ce vin cu ghiotura peste tine.

Încrezătoare în existența binelui începi să scormonești după explicații. De ce o fi așa? I s-o fi întâmplat ceva în copilărie? Nu l-au iubit suficient părinții?.

Apoi, ca un psiholog desăvârșit încerci să descâlcești acest ghem care nu reprezintă decât o amestecătură între:  o revoltă permanentă, o neînțelegere a ceea ce se-ntâmplă în jur și  o metodă de apărare a sinelui. Colac peste pupăză, din neant, își fac apariția câteva picături de frustrare. Picături le vedem noi. Ele sunt de-a dreptul valuri.

Purtăm ochelari de cal? Acesta să fie motivul pentru care nu-i observăm deteriorarea sufletească. De asta nu vedem că structura de rezistență a sufletului său a ajuns o simplă grămadă de moloz?

Dar ce are așa de special acest Mitocan și de nu ne putem lipsi de el?

Nu are nimic iar asta îl face să aibă tot. Nu are nimic din ce avem nevoie dar are tot ce n-am avut pînă atunci. El reprezintă pentru noi ’’noul’’. Un nou pe care nu l-am mai gustat până atunci. Un nou diferit din toate punctele de vedere. Un nou care te îmbie să-l cunoști. Un nou pe care mai târziu o să-l înfunzi în uitare cu repeziciune și spaimă. N-o să-ți dorești să-l readuci vreodată la viață.

Ai înghițit de atâtea ori mizeriile lui, ai plâns și ți-ai jurat că este ultima oară când îl ierți, ți-ai călcat pe suflet și ai făcut eforturi colosale pentru a-l salva. N-ai reușit. În schimb, ai reușit să te îngropi pe tine. Buimacă și fără a simți că mai ai vreun rost în viață, ajungi să-ți justifici existența față de tine și față de cei din jurul tău.

’’Scopul scuză mijloacele’’. Sub acest pretext te-a abuzat sufletește în repetate rânduri.

Când te-a cunoscut, el a decis pentru tine că trebuie să te schimbi. Să fii mai pregătită spiritual și intelectual. O femeie mai pregătită pentru viață și în special pentru el.

L-aș întreba acum : La ce bun să bați un cui sănătos într-o scândură putredă?

Deseori, uităm că cea mai importantă relație de iubire este cea cu sinele nostru. Sufletul tău contează pe tine ca partener permanent în călătoria vieții.

Sub lumina reflectoarelor: AMICUL

Până nu demult era un permanent colocatar în viața ta. Astăzi nu vă vorbiți. Astăzi face pe mortu-n păpușoi și lasă dorul să ruginească pe lângă el. Un joc distractiv în mod jalnic.

Iubirea l-a pervertit. Degeaba v-ați înțeles când erați de-o șchiopă că veți respinge cu mâinile și cu picioarele (dacă va fi nevoie) orice încercare a sufletului. În ultimii ani, prietenia voastră a avut perioade și perioade: ba pipa păcii, ba securea războiului.  Dacă vreți să faceți haz de necaz puteți  spune  că viața este o colecționară de plăceri.

‘’O relație de prietenie între o femeie și un bărbat nu există’’. Ce te mai ofuscai la auzul acestei învechite concepții.

Uite că astăzi ți-a venit și ție rândul să atești veridicitatea acestor vorbe din popor. Dracu’ nu e  chiar atât de negru, dracu’ e mai negru ca smoala. Asta vrea să îți arate El.

Eh, să te ții bine pentru că abia acum începe să bată toba prin tot satul!

Și uite așa, al tău “Best Friend Forever’’, începe să deșarte sacul. Problemele și toate întâmplările neplăcute prin care ai trecut de-a lungul timpului sunt acum în gura târgului. Oficial, s-au rupt hățurile prieteniei. Hapsân, ar lua cu el totul. Chiar și amintirile. Să rămâi goală. Și-ar dori ca Cezarul tău să fie singurătatea.

Fără doar și poate,  își câștigă titlul de laureat al concursului de orgolii. Concurs organizat de el. Doar doi participanți înscriși.

Scociorăști adânc după o urmă a celui ce a fost cândva prietenul tău. În zadar însă. Te izbești iar și iar și iar de obloanele de plumb ale unui om ce astăzi pare interesat doar să te pună cu fața în țărână. Și reușește. Dar tu te ridici. Ți-e dor…Ți-e sufletul catrân.

 

Batem energic gongul iar în scenă își face apariția și ultimul actor: INDIFERENTUL

Până la tine, multe femei s-au ținut ciorchine după el. Fără rezultat. Nimic nu l-a dat pe spate. Vaccinat băiatu’ nu glumă. Secretul lui : antidot împotrivă îndrăgostelii. Hehe, mai că l-aș lua și eu dacă ar exista J

Esți decisă să ajungi la miezul problemei, când, deodată te copleșește adevărul. Stăpână pe farmecele tale te aștepți fără doar și poate ca dragostea să-l velnicească într-un sufocant amorez. Surpriză însă: ia-ți dragoste de unde nu-i. Descurajarea, mâhnirea și blazarea se instalează mai abitir înăuntrul tău, asemeni unor saprofiți.

Te încumeți. Îl tragi de mânecă și îl provoci la câteva vorbe lejer intelectuale. Nu mai simți frica că ai putea deteriora ceva în relația voastră. Nici n-ai avea ce deteriora, la naiba!

Îi explici cu blândețe problema. El pare că se ține de poante sau face pe spiritualul. Nemernicul!

Îți iei inima în dinți și-l întrebi cu juma de gură : “Tu mă iubești?’’. Cât pe ce să cadă pe jos când aude, așa de surprins se arată. Te fixează un minut cu privirea, îți zâmbește, te îmbăloșează pe frunte, se ridică și pleacă. Te uiți la el ca vaca la poartă nouă. O fi vreo glumă ieftină?

Cu trupul și sufletul ogîrjit te-ndrepți săgeată înspre patul conjugal. Esți singură în doi. Apoi te-ntrebi:  sunt oare prima femeie din lume debusolată de comportamentul bărbatului ei?

Tăcerea sapă în tine urme de neșters…

 

PS: Articolul îl puteți găsi și pe blogul acriței Adela Popescu : http://www.adelapopescu.eu/

 

portrete

 

 

DinCenusaNuSeNasteFoc

Din cenușă nu se naște foc


S-au rupt lațurile amorului. Iată că te găsești iarăși, pentru a nu știu câta oară și pentru a nu știu câta noapte, în priciul tău, contemplând cu dezinteres tavanul ce stă gata să-ți strivească sufletul sub abisul albului imaculat. Această nouă despărțire te-a lovit direct în moalele capului fără țâr de compasiune. Odiseea însă, n-ar fi fost completă dacă pereții odăii în care-ți faci veacul n-ar fi luat cu împrumut de la ’năuntru’ tău acel iz de melancolie pentru vremurile demult apuse. Hodoronc-tronc toată casa-ți duhnește a dor. Dor de vremurile în care te simțeai iubită, dor de vremurile în care aveai cu cine să-ți împarți patul, somnul și gândurile, dor de ceea ce au fost cândva sufletul tău și TU. Dor de a fi femeie, poate.

Nici n-ai apucat să lâncezești bine în hieratismul provocat de această nouă separare a două suflete, al tău de a lui, că un fel de prozelitism pentru iubirile demult apuse îți muscă vorace gândurile. O posibilă întoarcere la icsulescu te-ar ajuta să-ți mai vindeci sufletul, așa-i? Pe de o parte te încântă ideea și parcă simți așa, că inima îți dă ghionturi s-o faci. Pe de altă parte, cheful de a învia ceva care n-a fost niciodată viu, îți leșină entuziasmul.

Când nu mai simți iubirea pe nicăieri ai tendința de a te întoarce către oamenii pentru care ai însemnat ceva, cândva. Ei, oamenii care te-au iubit cum au știu mai bine, îți oferă acel confort al minții și al sufletului, după care tânjești. Recunoaște, un scurt voiaj în trecut, ar putea echivala pentru sufletul tău cu o sedință la spa.

Simțim permanent nevoia de a ne întoarce în trecut. Ne este mai comod decât viitorul. Trecutul ne este cunoscut deci nu ne mai poate surprinde, nu ne mai poate răni și nu ne mai poate speria. Viitorul este o nebuloasă totală, o beznă care ne sperie și ne-ncovoaie sufletul. Viitorul poate însemna orice: fericire, tristețe, bucurie, lacrimi, deznădejde, încredere etc. Orice și oricât, în proporții necunoscute.

Oricât am fi de tentate să reluăm un trecut trebuie să ținem seama că din cenușă nu se naște foc oricât ne-am da noi de ceasul morții pentru a schimba asta. Frumusețea vieții vine din neprevăzut și nou. Trecutul este o parte din noi dar trebuie să-l păstrăm ca ceea ce este: TRECUT. Atât.

 

 

DinCenusaNuSeNasteFoc

 

CartiDonat

DONEZ CĂRȚI


Vine o zi în viața fiecărei cărțulii când trebuie să-și găsească un nou cotlonaș. Așadar caut un stăpân bun, cu suflet mare pentru următoarele mogâldețe:

CartiDonat CartiDonat1

E L JAMES –  Cele 50 de vicii ale Domnului Grey- Volumele I, II și III (adică toate). Cred că voi fetelor știți de aceste cărți și de faptul că în curând ele vor fi ecranizate.

Paula McLain- Soția din Paris

Stieg Larson- Bărbați care urăsc femeile- partea a II-a

Alice Hoffman- Al treilea înger

Lauren Kate- Rătăcire

Lisa See- Floare-de-Zăpadă și evantaiul secret

Robin Norwood- Femei care iubesc prea mult

1000 de minuni arhitecturale

100 de minuni ale lumii

ATENȚIE: CĂRȚILE NU SUNT NOI ÎNSĂ SUNT ÎNTR-O STARE FOARTE BUNĂ, DUPĂ CUM SE POATE OBSERVA ÎN IMAGINI. 

 

Dacă sunteți interesați să intrați în posesia lor vă invit să-mi lăsați un comentariu în care să îmi spuneți care este ultima carte achiziționată de voi.

 

:)

 

ANCESTRAL

Trăiri ancestrale


Te_am iubit cu mult înainte de a te cunoaște
Străzile, oamenii și chiar frunzele împroșcat în stânga și_n dreapta, toate
Un iz cunoscut de mulți și de multe, da’ străin pentru mine
Un iz despre care târziu am aflat că se numește iubire…

 

Te_am strâns în brațe cu mult înainte de a te cunoaște
Bolta, stelele și chiar foșnetul crengilor mi_au fost toate, martore
Că_n fiecare înserat de april sau de martie
Visam că odată voi ajunge să spun cuiva: Te iubesc, poate

 

Am suferit cu mult înainte de a te cunoaște
Odaia, năsalia și chiar oglinda prevesteau c_ai să vii și_ ai să pleci de îndată
Că fiece zi fără tine va suge din mine orișice fărâmă de viață
Povesteam că _ ntr_o zi îmi vei spune: nu pot iubi o inimă deraiată!

Am așteptat să te_ntorci cu mult înainte de a pleca…

ANCESTRAL

adevaruri

Verde-n față


Numim relatie momentul in care doi oameni, homo sapiens sapiens ar spune latinul, decid ca s-ar putea suporta unul pe celalalt in acelasi spatiu locativ, si-ar putea tolera reciproc minusurile, ar putea face sex doar unul cu celalalt, ar face compromisuri reciproce, o lunga perioada de timp in mod absolut voluntar si chiar o si fac.

Iubirea este un element aparte care deseori este implicat in notiunea de relatie insa fara a avea nimic de-a face cu aceasta. Ambele notiuni se pot manifesta separat si fara a fuziona vreodata.

Sa le disecam putin si sa incepem cu natura umana. Pentru a putea duce totul la bun sfarsit trebuie sa cadem de acord asupra unor aspecte.

Omul nu are o forma. Omul nu respecta un tipar. Este capabil de extreme si intre ele planeaza o paleta foarte nuantata de valori, sentimente, aspiratii, nevoi, putere. Din acest motiv o generalizare este aproape imposibila. Spun “aproape” intrucat din fericire am identificat o serie de trasaturi definitorii pur umane aplicabile unei majoritati covarsitoare.

EGOISMUL. E trasatura-radacina care ne defineste pe cei mai multi dintre noi. Nu acela care te opreste din a ajuta un semen aflat la nevoie. Sa mergem cu mintea putin mai departe, acolo unde egoismul e inselator, acolo unde seamana cu dezinteresul.
Noi oamenii facem asta deosebit de des. Din dorinta de a parea dezinteresati atat in proprii ochi cat si ai celorlalti. Exemple? Sa luam orice fel de relatie doresti. Ultima ta relatie daca nu te deranjeaza… Am convingerea ca ai prezentat-o ca pe o relatie curata, sincera, bazata pe afectiune. Si atat?

Omul de langa, jumatatea, se afla acolo pentru ca OFERA un cumul de “chestii” care iti sunt confortabile. Ori are bani, ori e frumos, ori e destept, ori face sex bine, indiferent de criteriile care te-au atras la jumatatea ta, ele iti servesc tie. Tie personal. Si daca jumatatea ta se dezbraca de ele, tu vei pleca. Pentru ca dispare confortul tau. Altfel spus, mai popular, tie nu iti mai iese nimic. Acela e punctul in care ai sansa sa iubesti dezinteresat. Nu o vei face.
Apoi, observ tot mai des cupluri in care se cauta un schimb egal de sentimente. Cei suparati spun “eu am putut face asta pentru partener, el nu a facut la fel pentru mine”. Oamenii cauta sa li se returneze gesturile, afectiunea, cuvintele, actiunile ca si cum dragostea ar fi un troc. Vad intre oameni casatoriti acest negot, aceasta camatarie si ma intristez pentru ca stiu ca asa zisa lor iubire e un miraj, o masca, o constructie fara fundatie care va cadea la primul mic tremur al pamantului.
Derivatele egoismului sunt suficiente pentru a fi liant dar nici pe departe nu se apropie de iubire care nu lipeste, sudeaza.
Apare alt fenomen intetesant. Capacitatea pur umana de a te minti singur, de a te autosugestiona. Si devine tot mai vie si mai plauzibila pe masura ce ti-o repeti ca sa ai confortul psihic dorit si sa poti adormi senin. Iti spui “jumatatea mea ar face orice pentru mine, nu m-ar inlocui niciodata, avem trei copii impreuna si viata mea e o minune”. Ca si cum ar fi destul. Ceva in tine, o voce timida pe care alegi sa o ignori pentru ca doare, iti sopteste mereu ca te minti cu nesimtire.
Adevarurile deranjante, taioase, iti distrug echilibrul.
Nu suntem fiinte monogame. Suntem fiintele cele mai sexuale de pe Terra. Doar cine din pricina unui neajuns fizic sau psihic nu primeste ocazia, nu face sex. Si inventeaza repede o masca decenta pentru a acoperi asta in ceea ce nu e dar suna mai bine decat adevarul. Apoi o crede si apare si confortul psihic. In final neavand de ales se dedica cauzei.
Toti ceilalti ar face sex cu orice persoana li se pare atragatoare, doar din curiozitate, macar o data, suntem cu totii curve si aceasta ne e adevarata natura. Din pacate, acopetita de o alta masca: a religiei, a familiei, a decentei etc. O minciuna.
Omul este egoismul personificat, la radacina oricarei masti de culoarea altruismului e o samanta mica de egoism pur. Oamenii nu vor familii, nu vor relatii, nu vor fidelitate, vor doar sa fie asa cum sunt dar fara sa fie descoperiti. Pentru ca lumea cunoaste acum prea multe masti iar mastile sunt ipocrite. Oamenii vor sa insele, sa minta, sa simta, sa experimenteze, sa acumuleze avizi in suflete orice placeri ar avea ocazia, dar soptit, pe intuneric, sub o masca.
Iubirea reala nu exista. Ea presupune sa iti dai jos armura sufleteasca in fsta jumatatii alese. Sa iubesti neconditionat, sa suferi, sa te sacrifici, sa te martirizezi, sa te umilesti, doar pentru a ferici omul de langa tine. Atat. Fara paranteze, fara scrisuri mici.
Iubirea, bunii mei, nu este unul dintre atributele specific umane.

autor Anonim

femmefatale

Portrete de femei. Partea a IV-a și a V-a


FEMME-FATALE – „Femeia este o mâncare pentru zei, gătită de diavoli.” (William Shakespeare)

Ehee. Femeia fatală nu sare de oriunde, dar ai căuta-o până în pânzele albe. Pe asta nici măcar omul lui Vitruviu n-ar mulțumi-o. În spatele său așteaptă un rând interminabil de bărbați, de la cel mai jalnic până la cel mai cuceritor. Te simți ca pe vremea tovarășului Ceașcă, dar fata asta nu poți s-o iei pe cartelă. Ăsteia nu știi niciodată ce îi trebuie. Nici ea nu știe. Ba îi place să fie curtată, ba o deranjează palmaresul pestriț de bărbați care o idolatrizează. Ba îl vrea sensibil, ba îl vrea puternic. Apoi, nu-i convine când plânge, că e slab, dar nu-i place nici când nu schițează niciun gest, că e indiferent și rece.

Una peste alta, treaba e clară. N-o să fie a ta, și pace! Nu face nimic special ca să fie cuceritoare, mama natură a înzestrat-o cu tot ce are nevoie. Dar a avut grijă și să creeze, în paralel, bărbatul fatal. Care, colac peste pupăză, a găsit-o și ți-a furat-o de sub nas.

Pe femeia fatală n-ai fi putut-o iubi, nu te mai minți. Nici ea nu te-ar fi iubit pe tine. Tu ai fi purtat-o ca pe un trofeu prin fața prietenilor tăi, oferindu-le apoi și batiste ca să-și șteargă balele. Și apoi? Te-ar fi apucat gelozia. Că acela s-a uitat mai așa la ea, că ea parcă i-a zâmbit ăluia mai în nu știu ce fel. Și-ai fi închis-o, n-ai fi apucat să te bucuri de ea. Iubirea ți-ar fi trecut repede. Recunoaște. Chiar dacă femeia fatală ar accepta să fie cu tine, n-ai ști cum să o mânuiești.

Arunci cu basca de pământ și revii la femeile MEDIOCRE, la alea de zi cu zi, care împânzesc trotuarele orașelor. Alea care poartă blugi și hanorac, dar fără să vezi cât de elegante știu să fie și pe tocuri. Sunt femeile care însumează zeci de tipologii și de care te îndrăgostești pe nesimțite.

Crezi că femeile de mai sus sunt intangibile și greu de abordat? Ei bine, află că tocmai pe această femeie n-o poate cuceri oricine. Rămase fidele categoriei de femei care știu să iubească intens, femeia normală, mediocră, se îndrăgostește cu fiecare celulă și oferă fericire pentru fericirea ei. Este cea care se va interesa de starea ta de sănătate, sau doar dacă ai luat micul dejun. Lângă ea te vezi trezindu-te dimineața sau bându-vă cafeaua împreună. Chiar dacă își alege cu grijă și precauție partenerul, sfârșește, inevitabil, cu inima frântă. Și așa, bolnavă și rănită, se avântă în marea asta învolburată, își asumă riscuri la infinit.

Aceasta este femeia care, indiferent de câtă durere și goliciune e în ea, știe să afișeze un zâmbet puternic. Ca și cum ar fi trecut peste tot, când în realitate în ea se luptă toate. Ea este femeia care, atunci când din varii motive pleacă din viața ta, te lasă pustiit. După ea nu te mai poți recupera, nu mai poți găsi alta asemenea, pentru tine a fost o premieră. Femeile mediocre, femeile de zi cu zi, nu vor fi niciodată la fel. Nu vei mai găsi o alta ca cea care ți-a golit sufletul.

În urma femeilor ca ea ți-e teamă să te mai implici într-o relație. De aceea cauți femei din categoria celor de mai sus. De ele nu se lipește nimic, nici tu nu te poți lipi de ele.

 

PS: Acest post face parte din articolul Portrete de femei. Partea I, a II-a și a III-a le găsiți aici:

http://pentrutinepentrusuflet.wordpress.com/2014/11/02/portrete-de-femei-partea-i/

http://pentrutinepentrusuflet.wordpress.com/2014/11/03/portrete-de-femei-partea-a-ii-a/

http://pentrutinepentrusuflet.wordpress.com/2014/11/04/portrete-de-femei-partea-a-iii-a/

 

Se acceptă sugestiile sau reclamațiile. Apelați cu încredere la secțiunea ”Comenturi” :P

 

femmefatale

iubireasinonimacu

În viziunea mea, iubirea trebuie să fie sinonimă cu…


Când ajungem să ne simțim prea confortabil într-un amor,  scăfârlia se automozolește cu bâzdâcuri fel de fel. Eh, ce să mai vorbim. Noi femeile, ne putem numi oricum numai pacifiste nu. În sufletul nostru tre să fie dramă și război. Astea două combinate dau adrenalina de care ne găsim atât de dependente…Eu recunosc asta și poate că și voi o veți face. Îmi place să simt pericolul, îmi place să mai calc pe bec pentru că asta trezește-n mine un soi de curiozitate pentru minutele, orele, zilele și anii următori. N-am căzut niciodată în extrema cealaltă însă mi-a plăcut să mă joc cu focul. N-am născocit nicicând un foc de tabără ci mai degrabă am aprins timid niște vreascuri. Poate că ăsta-i și motivul pentru care nu m-am fript niciodată. Nu-s nici dilie și nici inconștiență. Sunt doar o femeie. O femeie cu frică de monotonie. Știți de ce? Pentru că acest cuvânt, pe care dacă-l privești de departe este ca unul orișicare, fără nici o însemnătate ieșită din comun sau și mai mult cu un iz neprihănit, este singurul dușman al iubirilor noastre. Și-n aceste condiții,  mă simt îndreptățită să iau din când în când taurul de coarne și să dau cu el de pământ. Împăcarea dulce mult aduce, așa-i?

Dar până să ajungem la astfel de sentimente, sufletul ne încearcă încontinuu. Culmea, se pare că singura necunoscută din această ecuație este tot iubirea. Acuma buba-i următoarea : cum știm că ceea ce simțim pentru el este iubire și nu îndrăgosteală sau fârtăție?

Când dragostea o să-ți plesnească creștetul, sută-n mie o să simți boșoalca. Booshit-uri! Cum să știi că ceea ce simți e dragoste când ea îți este total necunoscută? Nici nu știi cu ce se mănâncă. E ca și cum ai spune că un medic este specialist în chirurgie pediatrică fără a opera vreodată vreun prunc. În ambele cazuri totul este doar la nivel declarativ.

Deci, cum simțim că zvâcnirile din adâncul nostru sunt semne ale unei mari iubiri? O iau puțin înainte și am să răspund prima: Voi ști că trăiesc marea dragoste când prinsoarea brațelor sale va deveni pentru mine ACASĂ. În viziunea mea, iubirea trebuie să fie sinonimă cu ACASĂ.

 

În viziunea voastră, iubirea cu ce trebuie să fie sinonimă?

 

iubireasinonimacu

FemeieMoravuriUsoare

Portrete de femei. Partea a III-a


FEMEIA DE MORAVURI UȘOARE

Ce atâta tura-vura? Ce ne tot ascundem după deget? Oricât te-ai căzni să îndulcești termenul, ea va rămâne tot curvă. Și toți o știu, mai puțin tu. Are tot ce-i trebuie, are tot ce-ți trebuie și ție. Dar ea nu găsește tot ce îi trebuie ei într-un singur bărbat. De-aia caută toate calitățile dorite la mai mulți bărbați. În același timp.

Nu e femeia care a avut până acum 15 parteneri sexuali, curvă au numit-o foștii după ce s-a despărțit de ei, pentru că erau frustrați și le fusese rănit orgoliul. Nu e nici măcar prostituata de la colțul străzii care prestează servicii pentru bani. Este cea care pe tine te folosește, și cu ceilalți se culcă. Iar tu, ca un papă-lapte, ca un novice, ai pus botul. E perfectă. Ai prezentat-o și părinților și te vezi deja însurat, cu 2 copii. Pare cuminte, ți-e și teamă să o atingi, să nu-i pătezi cumva onoarea. Ți-e teamă și să te așezi cu ea în pat, ca să nu îi dai de bănuit că ai vrea să o faci femeie. Las’ că rupe ea paturile altora în timp ce tu îl păstrezi pe al tău pentru noaptea nunții.

Când vrei s-o ceri de nevastă, ies la iveală toate scheletele pe care le-a avut ascuns în dulap în timp ce era cu tine. Partea nasoală pentru tine e că nu-i pasă ce felul în care te simți tu. Te-a jucat atât de bine pe degete încât ai căzut în cursă ca un șoarece înfometat. Acum apar la suprafață zecii de amanți pe care i-a avut. Toți știau de tine, tu nu știai de ei. După ce afli te simți mizerabil. Din cauza femeilor bărbații cu intenții curate devin specii pe cale de dispariție. Îți repeți că ai fost un prost și că atunci când te-ai decis să te folosești de inima ta nu doar ca să trăiești, ți-a fost călcată în picioare într-o eleganță pură. Și nu oricum. Cu tocuri de 20. Ea e femeia deșteaptă care, după ce-ai prins-o te face tot pe tine să te simți vinovat că te-a înșelat și trece la următorul. Își alege bine „iubiții”, ca să știe cum își alege amanții. Să nu crezi că nu știe să iubească. Doar că cineva i-a sfărâmat atât de tare sufletul că s-a decis să nu-l mai folosească. Pentru moment. Când i se vor vindeca rănile, va găsi un fătălău cu bani care să o iubească pentru cât de specială e, și care să nu o judece pentru numărul de bărbați care au explorat-o.

 

PS: Acest post face partea din articolul Portrete de femei. Partea I si partea a II-a le găsiți aici:

http://pentrutinepentrusuflet.wordpress.com/2014/11/02/portrete-de-femei-partea-i/

http://pentrutinepentrusuflet.wordpress.com/2014/11/03/portrete-de-femei-partea-a-ii-a/

La acest articol cred că merge perfect poezia “Balada unei cocote” http://pentrutinepentrusuflet.wordpress.com/2014/07/20/balada-unei-cocote/

Ce spuneți?

 

Pe curând :)

 

FemeieMoravuriUsoare